Pinocchio

-Repovestire-

Meșterul Geppetto se îndeletnicea cu fabricarea ceasornicelor. Dar afacerea mergea din ce în ce mai prost după apariția ceasurilor electronice și a telefoanelor mobile cu ceas afișat, astfel încât a fost nevoit să se reprofileze. Industria jucăriilor mergea tot mai bine pe plan mondial și, în ciuda faptului că tot mai mulți copii se lămuriseră în privința identității lui Moș Crăciun, continuau să ceară jucării de Crăciun. În fond existența lui Moș Crăciun nu fusese niciodată prea importantă, ci doar existența cadourilor aduse de el!

Prin urmare, Geppetto a decis schimbarea obiectului de activitate și și-a propus să fabrice păpuși. Inițial s-a gândit la o păpușă Barbie, dar i-a greșit picioarele. În loc să iasă foarte lungi și subțiri, picioarele păpușii erau scurte și dolofane. Ca să nu risipească materialul, meșterul a păstrat aceste picioare și, după ce a chibzuit puțin, s-a hotărât că va face cu ele o marionetă băiețel cu sfori. Zis și făcut. Problema este că, după ce a făcut prima marionetă, nu a mai reușit să fabrice altele la fel de reușite, căci producția de serie nu era punctul său forte.

Amenințat de perspectiva falimentului, lui Geppetto i-ar fi surâs ideea ca păpușoiul proaspăt fabricat să prinda viață, să crească și să învețe o meserie mai bănoasă din care să-l poată întreține și pe el la bătrânețe. În felul acesta ar fi scăpat de toate grijile care nu-l lăsau să doarmă noaptea.

Geppetto citise undeva, într-o carte de mare succes la public, teoria conform căreia (citez) "când iți doresti ceva cu adevărat, tot universul conspiră la realizarea dorinței tale" și deci avea mari speranțe că dorința i se va împlini.

S-a culcat prin urmare mai liniștit, cu presimțirea că ceva minunat se va întâmpla peste noapte.

În timp ce meșterul sforăia în așteptarea minunii, în casă s-a strecurat un greiere.

Greierele Jiminy, spre deosebire de Geppetto, avea somnul foarte ușor așa că a auzit-o pe Zâna cea Bună când aceasta l-a lovit pe Pinocchio cu bagheta în cap. Neînțelegând exact ce se întâmpla, Jiminy a vrut să sune la Protecția Copilului și să facă o reclamație, dar a renunțat pe dată când Zâna i-a propus: "Vrei să fii tu conștiința lui Pinocchio?".

Greierele a acceptat pe dată, flatat. Nu știa ce e aceea o conștiință, dar s-a gândit că sună bine și trebuie să fie ceva important. În sfârșit va putea să-i facă în ciudă furnicii ăleia încrezute! Ea nu va deveni niciodată o conștiință, în ciuda hărniciei și muncii asidue cu care se lăuda mereu!

A așteptat așadar răbdător până dimineața să se transforme într-o conștiință, orice ar fi însemnat ea. Dar cu uimire a constatat că nu s-a transformat în nimic. Era în continuare un greiere banal cu chef de cântat.

A căutat repede definiția conștiinței într-un dicționar enciclopedic, sperând să găsească și o poză cu această conștiință. Nu a găsit nicio poză, ci doar o definiție care mai mult l-a confuzat: "Conștiința este un sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale". Un sentiment?!! Cum să devină un greiere un sentiment?!! A simțit că a luat o mare țeapă când a acceptat așa ceva, dar nu mai putea face nimic. Totuși a sunat-o pe Zâna cea Bună pentru a-i spune că nu a fost frumos din partea ei să-l amăgească. Zâna a recunoscut că nu s-a exprimat prea bine, de fapt a vrut să-i ceară să fie sfătuitorul și îndrumătorul lui Pinocchio pe calea cea bună. A, așa da! Așa era cu totul altceva! Sigur că putea fi îndrumătorul lui Pinocchio pe calea cea bună, doar cunoștea toate căile din oraș, chiar și străduțele cele mai obscure! "Din punct de vedere moral voiam să spun!" a precizat din nou Zâna si i-a închis telefonul căci se cam plictisise de atâtea explicații.

În timp ce Jiminy făcea aceste eforturi de a înțelege ce naiba aștepta Zâna de la el, păpușoiul de lemn își dezmorțea trupușorul și făcea exerciții de mers prin casă, împiedicându-se la fiecare pas.

Jiminy a înșfăcat repede un tratat de chinetoterapie și i-a aplicat lui Pinocchio câteva proceduri eficiente pentru a-l face să se miște mai ușor.

Când s-a trezit Geppetto la ora 10 dimineața și a dat cu ochii de păpușa vie care tocmai fugea prin casă urmărită de Jiminy și striga: "Nu, nu vreau să mă spăl pe dinți!", s-a bucurat nespus și s-a gândit: "Uite, mă, că avea dreptate Coelho ăla, nu degeaba cartea lui a ajuns best-seller!".

După ce a depășit momentul de euforie, meșterul Geppetto a trecut la acțiuni mai practice. L-a trimis pe Pinocchio la școală iar el a pornit-o spre primărie să depună dosarul pentru alocația de stat de creștere a lui Pinnocchio.

Țopăind vesel spre școală cu Jiminy în urma lui, Pinocchio s-a întâlnit cu Motanul și Vulpoiul, doi interlopi cu dosare grele la DNA, urmăriți printre altele pentru infracțiuni de înșelăciune și trafic cu minori. Cei doi tocmai fuseseră eliberați din arestul poliției ca urmare a intervenției unor ONG-uri de protecție a animalelor și acum căutau noi victime pe care să le păcălească. De cum l-au zărit pe Pinocchio, s-au gândit că îl vor fraieri ușor căci – nu-i așa? – cam câtă minte poate avea o marionetă cu cap de lemn?!

Infractorii i-au promis lui Pinocchio o slujbă bănoasă și sigură la un teatru de păpuși dacă era dispus să vină cu ei și să uite de zicala "Ai carte, ai parte" în favoarea altei zicale - "Meseria e brățară de aur". Pinocchio nu auzise de niciuna dintre zicale, dar clar i-a sunat mai bine cuvântul "aur" și s-a lăsat convins. Putem spune în apărarea lui că nu s-a gândit niciun moment că este mințit și din cauză că Vulpoiului nu i-a crescut deloc nasul în timp ce-i îndruga tot felul de gogoși, iar Pinocchio a tras de aici concluzia că Vulpoiul spune doar adevărul. De unde era să știe bietul Pinocchio că el era singurul din lume la care minciuna creștea în mijlocul feței?!

Astfel a ajuns Pinocchio să fie vândut către Teatrul Stromboli, unde s-a trezit peste noapte cap de afiș și vedeta incontestabilă a spectacolului. A început să fie cuprins de gânduri negre însă când a constatat că era prost plătit, nu putea pleca acasă, paparazzi îl pândeau zi și noapte pentru a scrie articole denigratoare despre el, iar Măruță nu îl invita la nicio emisiune în direct! Hotărât lucru, nu așa își imaginase el viața de vedetă!

Din cușca în care îl închisese Stromboli nu putea însă evada, cu toate că Jiminy a venit într-o noapte echipat inclusiv cu un șperaclu. Nu funcționa, era cumpărat din târg la mâna a doua și nu mai era bun de nimic.

Tot greierașul a avut însă ideea salvatoare de a o chema pe Zâna cea Bună, care avea în Job description și eliberarea lui Pinocchio. Zâna l-a eliberat, nu înainte însă de a-i ține un discurs moralizator despre adevăr, ascultare, cumințenie etc la care Pinocchio aproape a adormit.

De aceea, a doua zi a fost din nou păcălit în drum spre școală de aceiași infractori, cu un text puțin modificat: nu i-au mai promis succes artistic, ci o vacanță gratuită în Țara Jucăriilor.

Țara Jucăriilor era o insulă feerică, iar sejurul de 5 stele all-inclusive îl umplu de fericire pe Pinocchio. Cu toate că ar fi trebuit să îi dea de gândit cei câțiva turiști foarte nervoși din holul hotelului care strigau că au fost înșelați de agenție și solicitau banii înapoi. Faptul că toți aveau urechi și coadă de măgar nu a fost de natură să-l îngrijoreze pe Pinocchio, care și-a continuat netulburat distracțiile.

Până într-o zi când s-a întâlnit pe plajă cu un alt turist nemulțumit și a intrat în vorbă cu acesta. "E o rușine ceea ce se petrece, cu totul altceva ni s-a promis de la agenție!", spunea turistul. "Ești un măgar!", îi răspunse Pinocchio. "Cum?! Eu nu te-am jignit, te rog să-mi vorbești frumos!" țipă turistul. "Nu, nu am vrut să te jignesc, chiar ești un măgar, uite – ți-au crescut urechi și coadă de măgar!", îi răspunse Pinocchio. "Doamne, asta mai lipsea, după ce că nu mi-au dat cameră cu vedere la mare!!!" făcu turistul și o zbughi spre recepția hotelului.

În aceeași zi, când ajunse la sala de gimnastică unde erau oglinzi peste tot, Pinocchio constată cu groază că avea și el urechi și coadă de măgar.

Acesta a fost momentul în care s-a decis să-și scurteze sejurul și să evadeze din insulă, îmbarcat pe o corabie, căci transportul cu avionul era mult mai scump.

În timp ce naviga la bordul corabiei, s-a gândit că de fapt cel mai ieftin ar fi fost transportul cu balena, așa că s-a dat jos la prima furtună și s-a îmbarcat în balenă.

Tuturor ni s-a întâmplat să ne întâlnim cu cineva cunoscut în aeroport, în gară sau în mall. Șansele de a te întâlni cu cineva cunoscut în burta unei balene sunt totuși foarte mici (de cca 1 la 200 de milioane). În pofida statisticilor, Pinocchio s-a întâlnit în burta balenei cu meșterul Geppetto!

Geppetto era echipat corespunzător și avea inclusiv o cutie de chibrituri la el, pentru că în ghidul de buzunar "10 lucruri esențiale de știut când faci o călătorie cu balena" scria negru pe alb că debarcarea nu se poate face altfel decât aprinzând un foc mare în burta balenei. Imediat ce au aprins focul, balena a simțit că are arsuri la stomac și s-a jurat să nu mai mănânce seara păpuși de lemn. Apoi a început să tușească și i-a expulzat pe pasageri în mare.

Pinocchio a constatat cu acest prilej că lemnul din care era confecționat plutea fără probleme, așa că a ajuns în siguranță la țărm. Desigur că l-a salvat de la înec și pe Geppetto și, grație proprietăților speciale de plutire, s-a hotărât să se facă salvamar când va fi mare.

Planurile de viitor i-au fost însă sabotate fără intenție de Zâna cea Bună, care l-a transformat din marionetă de lemn în băiețel adevărat din carne și oase, complicându-i astfel destul de mult existența.

Singurul care a ieșit cu adevărat în câștig a fost Jiminy. Și-a încasat remunerația pentru munca de sfătuitor, plus laude și aprecieri din partea Zânei, fără a fi făcut de fapt mai nimic cu adevărat folositor în toată povestea. Apoi a zbughit-o repede să-i facă în ciudă furnicii, care continua să muncească din greu neștiind să profite de oportunități, ca el!

Sfârșit.